Ilie Cioară

Ignoranţa sau lipsa de cunoaştere a fiinţei noastre este cea mai gravă boală a Sufletului omenesc. Şi ea se manifestă ca ‚eu” sau „sine personal egoist”, în conflict cu el însuşi, ca şi cu restul lumii. Omul este orb şi surd în toate împrejurările în care nu-şi vede limitele care-i condiţionează existenţa. De asemenea, iraţionalitatea îi marchează fiecare gest, exprimare şi acţiune, ori de câte ori funcţionează fragmentar sub imboldul reacţiilor minţii condiţionate. Ilie Cioară, ‚Realitatea Supremă şi condiţionarea umană”, Iraţionalitatea, Editura Herald, Bucureşti, 2001 Fragment din aceeași carte: https://ferestrespreinfinit.blogspot.com/2021/04/realitatea-suprema-si-conditionarea.html https://www.facebook.com/Ilie-Cioară-101140402026651

Viaţa este întocmai ca un fluviu care curge fără oprire şi totdeauna cu vadul plin. În eterna Ei mişcare, Viaţa este de asemenea şi noutate, prospeţime şi mister de la o clipă la alta. Nu se opreşte niciodată şi nici nu face cale întoarsă. Aceste însuşiri ale Vieţii apar ca imperative fireşti cărora trebuie să se supună toate vieţuitoarele. Prin urmare, Viaţa nu poate fi întâlnită, şi nici înţeleasă în mod fidel, decât ieşindu-i în întâmpinare cu aceleaşi însuşiri care O caracterizează. Noi, oamenii, ca să O putem înţelege şi trăi în mod efectiv, suntem obligaţi să O întâmpinăm ca fiinţă unitară – corp, psihic şi Spirit – un „Întreg”, mereu prezent Acum şi Aici cu o minte nouă, împrospătată continuu pe clipe în desfăşurare. Ilie Cioară, „Redresarea morală şi spirituală a omenirii” , Nedesăvârşirea – efect al vieţii fragmentare , Editura Metropol, Bucureşti, 1999 https://www.facebook.com/Ilie-Cioară-101140402026651

Experienţa de om obişnuit, cu necazuri şi bucurii amestecate, precum timpul ni le scoate în cale, ne ajută, în mod implicit, să cunoaştem Măreţia Divină în întreaga Ei complexitate. Nu ne putem ridica la nivelul grandorii cereşti fără ca mai întâi să coborâm pe Pământ în asociere cu trupul. Cea mai înaltă şcoală se învaţă numai şi numai prin trăire adecvată. Viaţa existentă peste Tot, ca şi în Toate, prin Forţa Ei extraordinară, menţine atomii în sfera specifică a lor. Tot aşa Viaţa ţine Pământul   cu întreaga lui atmosferă, pe propria lui orbită. Iar, ca fapt esenţial, Viaţa are ca principiu de bază Eterna Evoluţie, care nu are final, fiind într-o continuă mişcare şi inerentă devenire. Iar scopul Vieţii, al fiecăruia dintre noi, este acela strict legat de Integritatea fiinţei. Ilie Cioară, „ Fiecare ins în parte este Dumnezeu întrupat” , Superioritatea fiinţei umane, Editura Hermes, Bucureşti, 2004 https://www.facebook.com/Ilie-Cioară-101140402026651

Pacea sufletului sau vidul psihologic este acea dispoziţie sufletească în care gândirea şi-a încetat orice fel de activitate. În această fericită ipostază, întreaga fiinţă, corp şi psihic, se află într-un perfect echilibru. Starea de armonie, prin însăşi existenţa ei, creează posibilitatea ca la ambele niveluri psihic şi somatic, să funcţionăm în mod desăvârşit. În aceste clipe de înaltă funcţionalitate, psihic suntem scoşi din timp şi cunoaştem prin trăire integrarea în universalitate. De fapt, tăcerea necondiţionată a ego-ului a permis particulei divine, existentă în fiecare dintre noi, să-şi reveleze prezenţa. Ilie Cioară, „ O călăuză astrală. Ferestre spre Infinit” , Pacea sufletului, Editura All, Bucureşti, 1994 https://www.facebook.com/Ilie-Cioară-101140402026651

În Întreaga Existenţă Universală nu există decât Un Unic Adevăr. Nu a fost creat de nimeni, căci a existat prin El însuşi totdeauna. Are Sursa în Veşnicie şi curge necontenit spre aceeaşi Veşnicie. El se află deci în Toate câte există – văzute şi nevăzute – şi ca atare, se află şi în noi oamenii, ca Unicitate Existenţială. Şi ne întrebăm: Unde oare L-am putea întâlni, în mod direct şi prin trăire adecvată, decât în profunzimea fiinţei proprii!? …. Ce este, de fapt, credinţa? O simplă proiecţie mintală care, acceptată prin repetare la infinit, devine realitate individuală. Unii cred că există Dumnezeu, alţii cred că nu există o asemenea entitate. În continuare, iată şi un alt aspect. Deşi credeţi că există acest Dumnezeu, de ce oare intraţi în contradicţie cu alţi credincioşi, care Îl văd altfel şi-i împlinesc voia – zic ei – altfel decât dumneavoastră!? Vedeţi oare cu adevărat cât de şubredă este această credinţă, care a dat naştere diferitelor religii în contradicţii funcţiona...