Postări

Se afișează postări din octombrie, 2022

Învățături derutante

Imagine
„Între om şi Dumnezeu, mintea omului a pus la punct o ierarhie preoţească bine organizată, care îşi arogă importanţă şi puteri sfinţitoare. Această instituţie, fondată pe interes pur egoist, are capacitatea de a ierta pe păcătoşi şi păcătoase, impunându-le o seamă de canoane, însoţite şi de anumite taxe şi avantaje, ca preţ al ispăşirii respective. Raiul şi iadul fiind locuri unde făpturile încarnate se vor duce la sfârşitul existenţei lor de pe Pământ. Toate acestea, şi multe altele, sunt creaţii imaginative, care derutează şi îngrozesc pe toţi aceia care nu-şi cunosc Adevărata Natură de fiinţe divine nepieritoare. .... Raiul şi iadul nu există în mod real, decât în mintea oamenilor condiţionaţi de către educaţia deficitară susţinută şi în continuare de către o credinţă imaginară, bazată pe interese meschine omeneşti. În peste patruzeci şi doi de ani (42) de dedublări în lumea astrală, nu am întâlnit entităţi diavoli, ci doar făpturi omeneşti, care au părăsit pământul prin zisa-...

Calea desăvârşirii spirituale - Ediția 2022

Imagine
Ilie Cioară, Calea desăvârșirii spirituale , Editura Eu Sunt, București, 2022 https://www.eusunt.ro/calea-desavarsirii-spirituale Calea desăvârșirii spirituale, Ediția 202 1 Calea desăvârșirii spirituale, Ediția 2005 https://www.facebook.com/people/Ilie-Cioară/100064821245778/

Convertirea

Imagine
Orice convertire de la un crez la oricare altul, ca şi orice practică sau metodă, fie ele cât de promiţătoare, sunt iniţiate şi întreţinute prin voinţă, efort şi imaginaţie, însuşiri ce nu pot depăşi dimensiunea finitului, adică lumea mărginită a conştiinţei de suprafaţă. Practicarea în continuare a acestora creează obişnuinţele care se înregistrează în mintea astrală şi ne mecanizează comportamentul, atât aici, cât şi „dincolo”, după desprinderea de corpul fizic prin zisa-moarte. Aşadar, progresul nostru spiritual va fi întârziat. Şi, în funcţie de obişnuinţa şi de rutina ce ne-au condiţionat în actuala existenţă, vom con­ tinua să trăim la fel şi „dincolo”, o bună perioadă de timp. Dacă v-aţi convins că propria credinţă sau metodă nu v-a dus dincolo de imperiul mărginit al egoului, încercaţi şi această simplă întâlnire cu dumneavoastră înşivă, pe clipe în desfăşurare. Ilie Cioară, „Eternitatea Clipei” , Editura Lumina Tipo, București, 2021 https://www.facebook.com/people/Ilie-Cioară...

Zeroul psihic – punct de abordare a Vieții

Imagine
„Cunoașterea de sine pornește de la un fapt pe cât de simplu tot pe atâta de relevant prin el însuși. O minte cunoscătoare – oricât ar fi ea de aglomerată de cunoștințe – este și rămâne minte limitată de propriul conținut. Ei bine, cum este posibil să credeți că această minte ar putea să cuprindă și să înțeleagă Necuprinsul sau pe Unicul Dumnezeu?! Vă dați seama de trufașa și iresponsabila îndrăzneală? Toată pălăvrăgeala minții, adresată unui Dumnezeu imaginar, nu poate oferi altceva decât stări amăgitoare. Fiți cinstiți cu dumneavoastră înșivă, cei care din entuziasm și bună credință ați îmbrățișat vreuna din căile tradiționale și apreciați singuri efectele! Nu vă ascundeți în spatele măștilor care vă conferă faima de oameni smeriți! La trecerea „dincolo” măștile cad și urâciunea, ipocrizia singure vă definesc ceea ce sunteți. Și suferința suportată „acolo” este îngrozitoare pentru un astfel de practicant. În Cunoașterea de sine investigația pleacă din Tăcerea smerită a minții – sa...

Liniștea

Imagine
Liniştea nu este un produs al gândirii sau al imaginaţiei, ca proiecţie mintală urmărită drept ideal de împlinit. Zgomotul cuvintelor şi, în genere, tulburarea nu-i sunt aspecte oponente ca elemente de comparat, fiindcă dimensiuni distincte le separă. Liniştea este fără limite pe când zgomotul este mărginit tempo-spaţial de factorul determinant. Experienţa directă ne mai demonstrează că o linişte căutată şi obţinută prin eforturi susţinute de voinţă nu este o linişte curată. Prin urmare, o asemenea linişte forţată nu ne ajută în mod real şi benefic. Fiindcă egoul nu este nicicând în măsură ca prin propria lui activitate să obţină acest summum – cu totul străin de dualitate. Practic, Liniştea apare, în mod natural şi spontan, în clipa în care zgomotul este cuprins în ansamblul mişcării lui şi înţeles cu simplitatea ascultării. Ilie Cioară, „Realitatea Supremă și condiționarea umană” , Editura Semne, București, 2021 https://www.facebook.com/people/Ilie-Cioară/100064821245778/