Pe urmele Absolutului


„Cunoaşterea de Sine nu este nici credinţă şi nici metodă de pus în aplicare urmărindu-se un anumit rezultat, interes, scop sau ideal. Practicarea Cunoaşterii porneşte de la Ceea ce Este. Adică, de la apariţia în oglinda intelectului a reacţiilor minţii ca gânduri, imagini, dorinţe etc., într-un cuvânt a manifestărilor egoului. Întâmpinarea acestora cu ajutorul Atenţiei-Lumină duce la dispariţia lor.

Simplitatea acestor întâlniri face ca reziduurile memoriale, ce ne-au adus la reîncarnare, să dispară. Fenomenul, în final, fiind concretizat în faptul Eliberării şi, odată cu el, a Integrităţii funcţionale a fiinţei umane.

Tot în vederea înţelegerii acestei modalităţi a întâlnirii cu noi înşine, să mai amintim că egoul este strâns legat de dorinţă. Aşadar, nu există ego fără dorinţă, dar nici dorinţă fără ego. Adică mama egoului este dorinţa, care îmbracă mii de faţete una mai năzdrăvană decât cealaltă.”

Ilie Cioară, „Pe urmele Absolutului”, Editura Semne, București, 2022