Cartea Cărților
„Ieri, într-o discuţie oarecare cu un seamăn, a determinat folosirea de către acesta a unor cuvinte apreciate de mine ca neadevăruri. Ne-am despărţit fizic, unul de celălalt, însă nu psihologic. Eu am continuat, conştient sau inconştient, să-l judec, să-l apreciez ca mincinos, dându-i calificativul respectiv. Peste un timp oarecare, ne-am întâlnit din nou. Pentru mine el era mincinosul de mai înainte, datorită imaginii fixate pe pelicula propriei memorii. Însă, omul de astăzi, din această clipă, nu mai este cel din trecut, aşa cum nici eu nu mai sunt cel de atunci. Asemenea întâlniri, prin însăşi natura lor, fiind cu totul nepotrivite, fac ca relaţiile inter-umane să fie şi să rămână doar un simplu deziderat, greu de atins. În general vorbind, acesta este climatul pe planeta noastră, în care dăinuie îndoiala, neîncrederea şi inerenta suspiciune. Cunoscând aceste amănunte, nu este deloc greu, pentru fiecare dintre noi, să descoperim propria deficienţă a felului nostru de funcţionare. ...