Hrana noastră permanentă
„Un Gând conceput
este resimţit în Suflet – ca un curent electric – care este înregistrat. Acest
Gând poate fi captat şi pus în valoare şi de alte persoane – cu sau fără vrerea
noastră. Prin urmare, toată lumea are acces la propria noastră Gândire, după
cum şi noi ne bucurăm de aceeaşi însuşire.
Acest noian de
Gânduri sunt de valori diferite. Unele dintre acestea au vibraţii joase, altele
sunt de frecvenţe vibratorii foarte înalte.
Gândurile care
aparţin conştiinţei sociale, prin însăşi natura lor, sunt joase şi apăsătoare.
La acest nivel se află marea majoritate a populaţiei acestei planete, potrivit
programării respective, datorită necunoaşterii sau naivităţii acesteia. Aceşti
oameni nutresc în mod frecvent gânduri reduse ca frecvenţă: de supravieţuire,
de frică, atitudini egoiste de judecăţi, lăcomie, violenţă şi învrăjbire. Toate
acestea sunt în strânsă legătură cu corpul fizic: de boală, îmbătrânire şi
moarte; ca şi multe gânduri tot la fel de joase ca frecvenţă şi foarte
limitate. Fiinţele omeneşti care se hrănesc cu acest soi de gânduri sunt în mod
inerent influenţate negativ de ele şi, totodată, influenţează pe semenii aflaţi
în apropiere, conducând astfel la stagnarea evoluţiei acestora, ca şi a lumii,
în general.”
Ilie Cioară, „Calea
desăvârșirii spirituale”, Editura Semne, București, 2021
