Față în față cu Dumnezeu
Când ne privim într-o oglindă – ca om treaz şi perfect conştient,
ce observăm? La suprafaţă avem un înveliş, adică un corp carnal, ca veritabilă
crustă exterioară, iar în profunzimea fiinţei există Un Punct luminos –
Scânteia Divină din noi – care este Realitatea noastră nepieritoare. De
asemenea, noi descoperim mintea şi Sufletul, care înregistrează şi menţin
absolut totul sub formă de gânduri şi sentimente, avute de noi cândva, ce ne-au
conturat pe plan fizic propria identitate în comuniune cu corpul, adică
personalitatea.
În prezent suntem deci Spirit şi Suflet ca locatar într-un corp material, pe care noi l-am ales, pentru împlinirea sacrului destin, privitor la întoarcerea noastră Acasă, adică în Căminul Părintesc – Trupul Tatălui Divin – de unde am coborât pentru a face experienţa în asociere cu materia densă. Acest trup, în care ne petrecem existenţa, ne derutează în mod permanent, oferindu-ne o viaţă de iluzii. Dacă dintr-o profundă eroare sau lipsă de înţelegere ne socotim a fi el Realitatea propriei fiinţe, vom fi dominaţi de confuzii şi temeri, iar adevărul este preschimbat în meschinărie umană. Prin urmare, fiind plafonat la acest nivel de înţelegere, întreaga Viaţă, în desfăşurarea Ei naturală, este întâmpinată cu atitudini şi comportări inadecvate.