Energia și Conștiința
„De la
piatră și până la ființa umană totul este Energie și această Energie îmbracă
aspecte diferite în funcție de gradul de evoluție, de la formele cele mai
rudimentare până la alcătuirea cea mai elevată, care este omul. La rândul ei
Energia – existentă prin Ea însăși – este și Conștiință în perfectă concordanță
cu formele de viață, tot mai complexe. Întregul Univers, în genere, concură la
alcătuirea pânzei necesare existenței Viului în permanenta Lui mișcare.
În acest etern Nemărginit – nici creat și nici gândit – există atât mișcare, cât și neclintire. El singur se afirmă prin El însuși, ca o binecuvântare – prin Grație și Iubire nețărmurite. Formele cuprinse în El sunt simple elemente care, odată cu trecerea vremii, urcă din treaptă în treaptă pe imensa scară a evoluției, însă vor rămâne totdeauna dependente Sursei.
Să mai precizăm că acolo unde există Conștiință aflăm și nelipsita Energie, ambele funcționând într-o perfectă unitate. Această realitate, în dublul ei aspect, se află de asemenea și în noi în fiecare și o întâlnim când îi acordăm clipei prezente întreaga noastră atenție.”
