Realitatea Supremă și condiționarea umană
Să nu ne mulţumim niciodată şi în nicio împrejurare doar cu
înţelegerea intelectuală. Pentru că o asemenea înţelegere este şi rămâne numai
un simplu şi neputincios fragment şi nu totalitate atotcuprinzătoare. Ea devine
chiar dăunătoare, fiindcă insul care o foloseşte dă o mai mare extensie
fictivului sine personal, amplificându-i în acest chip actuala condiţionare.
Pentru a evita orice umbră de îndoială, confuzie sau echivoc, precizăm că la Adevărul Absolut nu se ajunge cu ajutorul raţiunii, analizei, imaginaţiei, rugăciunilor, rostirilor de formule sau mantre etc. Nu-L putem descoperi nici prin căutări, eforturi de voinţă, privaţiuni impuse corpului fizic sau prin stăpânirea hoinărelilor permanente ale gândirii. Fiecare căutare – şi aici, ca şi în orice alt domeniu de investigare – este iniţiată şi susţinută în mod continuu de către o precunoaştere. Or, această anticipare, formulată pe imaginea lucrului căutat, nu poate avea niciun fel de tangenţă cu Adevărul, care se manifestă ca Necunoscut şi în strânsă corelaţie cu străfulgerarea fiecărei clipe. În această viziune, se impune şi precizarea, potrivit căreia Necunoscutul şi cunoscutul nu pot coexista în nicio împrejurare. Prezenţa unuia exclude, aşadar, cu desăvârşire existenţa celuilalt.
De asemenea, nicio credinţă religioasă, concept filozofic, analiză sau psihanaliză ori metodă – fie ele cât de promiţătoare – nu ne pot conduce nicicând în pragul Eternităţii.
Ilie Cioară, „Realitatea Supremă și condiționarea umană”, Editura Semne, București, 2021