Privitul în oglindă
Ce face omul când foloseşte oglinda? Îşi priveşte şi studiază chipul. Privitul are, de la bun început, un scop: studierea înfăţişării exterioare a feței. Deci, privirea şi mintea complet atente, observă orice amănunt, spre a aduce eventuale retuşări. Întreaga operație este, aşadar, dirijată de egoul interesat, potrivit condiționării sale. Însă privitul la care ne referim noi este total diferit. Mai întâi, avem drept oglindă conştiinţa lucidă. Iar privitul este tăcut, dezinteresat – deci total desprins de acumulările minții. Cu acest privit, Pacea, armonia interioară se realizează şi se menţine în mod firesc. De-acum, suntem o stare de conştiinţă pură, într-un vacuum pihologic, în măsură să întâmpinăm orice mişcare venită fie din lumea exterioară, fie din forul nostru interior. Este o stare de conștiință nouă, adimensională, integrată în Mintea Universală. (…) În funcție de frecvenţa şi corectitudinea întâlnirii noastre cu mișcarea Vieţii, folosind acest privit, vom constata...