Întâlnirea cu Infinitul
Cunoaşterea de Sine se practică individual şi ea nu dă naştere la asocieri sau la fenomene de subordonare. Aici nu mai există maestru şi discipoli, şef şi subalterni, învăţător şi ucenici! În faţa nimicului psihologic toţi, fără nicio excepţie, suntem la fel, prieteni care-şi întind mâna, ajutându-se reciproc.
Nu sfătuiesc pe nimeni să-şi abandoneze credinţa religioasă, metoda, practica sau disciplina impusă, prin care speră să-şi înnobileze sufletul şi să-l întâlnească pe Dumnezeu. Nu ar face decât să schimbe o metodă acceptată la nivel de ego, cu alta.
Ceea ce încerc să transmit este dorinţa de a descoperi singuri că toate practicile bazate pe ştiut, analize, imaginaţie sau diverse credinţe, ne limitează, închizându-ne în tiparele respective. Or, Adevărul Absolut nu poate fi întâlnit decât de fiinţe complet libere de orice condiţionare.
Cât timp funcţionaţi la nivelul egoului ştiutor, îndoiţi-vă de orice, căci în câmpul desfăşurării sale, totul este relativ. Şi numai prin îndoială avem posibilitatea să descoperim certitudini absolute.
Când mintea îşi înţelege dimensiunea neputinţei... tace. Şi în această tăcere, Absolutul, existent în profunzimea fiinţei noastre, se manifestă prin infinita lui sfinţenie, operând transformări radicale binefăcătoare.