Virtuţile experienţei
Noi, toţi,
fiinţele umane – fără de nici o deosebire – suntem ca Esenţă a alcătuirii
noastre, Dumnezei întrupaţi, coborâţi pe această planetă, într-un corp material
cu un scop bine precizat, firesc şi natural. Fiecare dintre noi a hotărât să
facă această inedită experienţă, pentru a cunoaşte şi învăţa lucrurile
iluzorii, trecătoare, în raport cu Realitatea Absolută. Totul se încadrează
într-o logică perfectă şi integral justificată. Nu putem, de pildă, să cunoaştem
ceea ce este Nelimitat, dacă nu am cunoscut mai înainte limitarea, prin trăire
în colaborare cu acest fenomen. De asemenea, nu este posibil să înţelegem
propriul Sine în a Lui totalitate, fără a şti şi a cunoaşte ceea ce numim
Imensitate, adică Dumnezeu, prin Gândirea Lui imaculată, faţă de a noastră
gândire. Tot aşa, nu se poate înţelege Bucuria, Libertatea şi, la fel,
Imensitatea, fără ca mai întâi, să cunoaştem irealitatea acestora ca suferinţe,
piedici, precum şi iluzia morţii.
Trăind în această lume a Iluziilor, noi, ca nişte adevăraţi artişti, jucăm diferite roluri în care ne-am implicat benevol. Scopul acestui joc fiind acela de a învăţa şi înţelege, ca în final, prin efort şi pasiune să câştigăm recompensa – adică Înţelepciunea. Aceasta este comoara inestimabilă a oricărui Suflet omenesc, formată din sentimente, adunate în mod firesc, din aventurile trăite în Împărăţia Gândirii personale – înregistrate prin suişuri şi coborâşuri, după cum ne este propria fire.
La plecarea noastră din această lume, vom lua cu noi doar ceea ce am realizat, potrivit atitudinilor şi împlinirilor Împărăţiei Cereşti. Iar în urma noastră vom lăsa tot ceea ce ne-a subjugat – drept test al înţelegerii. Aşadar, vom abandona: haine scumpe, bijuterii, maşini, case, palate, vile, bani, avere etc. Ele vor rămâne aici, cu sau fără vrerea noastră. Dar, ce anume vom lua cu noi? Numai sentimentele noastre, pe care singuri ni le-am cules, atât în această viaţă, cât şi în şirul de vieţi anterioare. Ele sunt de fapt limbajul real al propriei vieţi.
Dacă privim în jurul nostru, apoi, ceva mai departe – ca privire de ansamblu – pe întreaga suprafaţă a planetei, ce anume observăm? Tot ceea ce a învăţat umanitatea se găseşte înregistrat şi păstrat, drept depozit memorial. Aici aflăm efectele tuturor tiraniilor care au condus omenirea în decursul istoriei sale multimilenare. Tot la fel găsim restricţiile aberante ale religiilor sau altor guvernări, ca şi separarea oamenilor în funcţie de rase ori aceea dintre bărbaţi şi femei. Toate aceste separări sunt considerate ca cea mai mare înjosire adusă vreodată de către om Divinităţii prin seci aventuri lumeşti – ca îndemnuri ipocrite şi manifestări cu adevărat prosteşti.
Acest mod de vieţuire dură, haotică şi nebuloasă a fost totuşi necesară. Pentru că nu am fi putut înţelege ce înseamnă: a lovi un adversar, a ucide în bătălii şi războaie, a priva pe cineva de propria libertate ori a coborî bărbaţi – femei la nivel de animalitate, complet lipsite de orice consideraţie şi însemnătate. Asemenea comportări nu le-am fi putut cunoaşte în deplina lor realitate, dacă nu am fi fost noi înşine: atât creatorul lor – împinşi de închipuirea noastră – cât şi trăitorul lor, prin suferinţe şi stresuri însoţite de frică, umilinţă şi revoltă.
Trăind în această lume a Iluziilor, noi, ca nişte adevăraţi artişti, jucăm diferite roluri în care ne-am implicat benevol. Scopul acestui joc fiind acela de a învăţa şi înţelege, ca în final, prin efort şi pasiune să câştigăm recompensa – adică Înţelepciunea. Aceasta este comoara inestimabilă a oricărui Suflet omenesc, formată din sentimente, adunate în mod firesc, din aventurile trăite în Împărăţia Gândirii personale – înregistrate prin suişuri şi coborâşuri, după cum ne este propria fire.
La plecarea noastră din această lume, vom lua cu noi doar ceea ce am realizat, potrivit atitudinilor şi împlinirilor Împărăţiei Cereşti. Iar în urma noastră vom lăsa tot ceea ce ne-a subjugat – drept test al înţelegerii. Aşadar, vom abandona: haine scumpe, bijuterii, maşini, case, palate, vile, bani, avere etc. Ele vor rămâne aici, cu sau fără vrerea noastră. Dar, ce anume vom lua cu noi? Numai sentimentele noastre, pe care singuri ni le-am cules, atât în această viaţă, cât şi în şirul de vieţi anterioare. Ele sunt de fapt limbajul real al propriei vieţi.
Dacă privim în jurul nostru, apoi, ceva mai departe – ca privire de ansamblu – pe întreaga suprafaţă a planetei, ce anume observăm? Tot ceea ce a învăţat umanitatea se găseşte înregistrat şi păstrat, drept depozit memorial. Aici aflăm efectele tuturor tiraniilor care au condus omenirea în decursul istoriei sale multimilenare. Tot la fel găsim restricţiile aberante ale religiilor sau altor guvernări, ca şi separarea oamenilor în funcţie de rase ori aceea dintre bărbaţi şi femei. Toate aceste separări sunt considerate ca cea mai mare înjosire adusă vreodată de către om Divinităţii prin seci aventuri lumeşti – ca îndemnuri ipocrite şi manifestări cu adevărat prosteşti.
Acest mod de vieţuire dură, haotică şi nebuloasă a fost totuşi necesară. Pentru că nu am fi putut înţelege ce înseamnă: a lovi un adversar, a ucide în bătălii şi războaie, a priva pe cineva de propria libertate ori a coborî bărbaţi – femei la nivel de animalitate, complet lipsite de orice consideraţie şi însemnătate. Asemenea comportări nu le-am fi putut cunoaşte în deplina lor realitate, dacă nu am fi fost noi înşine: atât creatorul lor – împinşi de închipuirea noastră – cât şi trăitorul lor, prin suferinţe şi stresuri însoţite de frică, umilinţă şi revoltă.