Cunoaşterea lui Dumnezeu prin cuvinte potrivite
Editura Hermes, 2003
Volumul cuprinde 51 teme, prezentate în vers şi proză.
În luna octombrie 2000, am citit, nu întâmplător, Noua Evanghelie - autor Neale Donald Walsch. Am citit cu toată atenţia toate cele cinci volume şi nu am găsit nici un fel de contradictţe, privitoare la existenţa lumii de după zisa-moarte şi descoperirile făcute de mine prin experienţele de dedublare. Nu există diferenţe nici în ceea ce priveşte întâlnirea omului cu el însuşi, în care falsul sine dispare şi trăitorul acelui fenomen întâlneşte pe Dumnezeu cu care se contopeşte, descoperind Natura sa Divină.
Pe fondul subiectelor din aceste volume am scris: „Murim şi înviem în fiecare clipă”, „Cunoaşterea lui Dumnezeu prin cuvinte potrivite”.
Dezvoltarea temelor s-a concretizat prin trăirea directă a experienţei respective. Alegerea lui Neale, pentru scrierea unei lucrări privind Viaţa şi Eternitatea Sufletului ne pune în situaţia de a nu mai greşi, apreciind omul şi nu mesajul divin. Cel mai eficient mesaj transmis este prin trăire şi experienţă directă.
Mesajul prin conversaţii este cel mai puţin eficient.
Evanghelia cea Nouă, cu ea-n contact permanent,
M-a determinat să scriu, cu îndemnul evident,
De-a uşura înţelesul semenilor hotărâţi
Să-şi plineasc-al lor destin - cu ei înşişi Integraţi.
Iată că, Bunul Părinte, văzând marea întârziere
La nivel spiritual, prin greşita-nchipuire,
Direct ni se adresează, prin cuvinte potrivite, printr-un om obişnuit,
Demascând falsele biblii şi-nţelesul lor greşit:
- Noi cu toţii Suntem Unul - drept firească Unitate!
- Este destul pentru toţi! E a doua îndrumare.
- Nu trebuie să facem nimic! Doar A Fi!
„Unul Cel Format din Toţi” e-nţeles mult mai uşor
Prin cele trei îndrumări, cu-Întregul interior.
Viaţa şi Tot ce există se remarcă prin schimbare!
La fel e şi Adevărul în perpetuă mişcare.
Dumnezeu nu-i ceva fix, ci proces în devenire,
Veşnic perfecţionare, prin El însuşi împlinire.
Noi şi Tatăl - Una Suntem! Totodată şi-aparenţa separată!
La fel, noi şi-ai noştri semeni, separaţi ca-nfăţişare,
Dar, în Esenţă - Unime şi firească Integrare,
În Întregul Necuprins, fiind numai O Energie ce-i atotcuprinzătoare.
Când real vă veţi cunoaşte Omul cel adevărat,
Moment ce poate veni, spontan, deci neaşteptat,
Veţi simţi ca mine: fericit şi iubitor,
Totul este acceptat, la fel, binecuvântat, veşnic recunoscător.
Trupul şi tot ce vedem în lumea ce ne-nconjoară,
Nu este nimic real, ci iluzii trecătoare,
Care sunt de noi create, drept utile instrumente,
Pentru a decide-declara, exprima şi trăi, deveni şi împlini adevărurile sfinte
De Acela Care este - Natura noastră Divină.
Lumea e aşa cum este, fiind creată pentru tine
Ca să faci experienţa minunatului tău Sine.
Noi, cu toţii, instrumente prin care Iubirea curge.
Am fost, suntem şi vom fi doar Iubire - se-nţelege!
Iubindu-vă unii pe alţii are şi-altă-nsemnătate:
De-a Mă exprima pe Mine - Unica Realitate!
