În mişcarea Veşniciei, Clipa apare şi fulgerător dispare, ca să lase cale liberă clipei următoare, fenomenul continuând în acelaşi fel la infinit. Între clipele cuprinse în această succesiune, se află un spaţiu liber care le separă. Universul prin ele îşi înscrie propria valoare. Galaxiile, stelele şi planetele îşi adună vârsta prin însumarea clipelor în perfecta lor succesiune . Vechimea ca şi însemnătatea este măsurată, de asemenea, prin realitatea clipelor. Din punct de vedere psihologic, Viaţa – Moartea îşi află rostul tot cu ajutorul clipelor. Starea de A Fi sau Conştiinţă Pură se realizează în aceeaşi spontaneitate, impusă de mişcarea fulgerătoare a Clipei. Întâlnirea atentă a reacţiei minţii, de pildă, realizată în acest tempo, conduce la dispariţia acesteia şi apariţia imediată a Iubirii absolute. Aşadar, contopirea noastră cu Clipa ne deschide porţile Infinitului şi, în acest fel, ne prilejuieşte uniunea noastră cu Marele Tot. Ilie Cioară, Minunata călătorie spre...